Deseori Biserica Ortodoxă este învinuită de tot felul de greşeli, pe care, chipurile, nici nu vrea să le recunoască. Ortodocşilor le vine greu să răspundă la unele dintre ele, dar sunt şi cazuri când ei abia de reuşesc să precizeze că acestea nu sunt nici pe departe generale, ci oarecum sporadice şi accidentale. După părerea mea, cele mai grave acuzaţii aduse Bisericii Ortodoxe sunt următoarele:
- Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă nu sunt cunoscute şi respectate, iar misiunea şi catehizarea sunt neglijate. Uneori aşteptăm ca statul să ne protejeze de secte, dar noi înşine favorizăm răspândirea lor;
- Învăţătura sănătoasă este pusă alături de legende, mituri şi obiceiuri păgâne;
- Episcopii şi preoţii sunt ca nişte aristocraţi, care se ţin departe de popor şi problemele lor, caută cinste, onoruri şi mai ales bani – exact invers decât au fost apostolii şi marii părinţi ai Bisericii;
- Clerul nu învaţă poporul şi nu face asistenţă socială, ci îşi reduce închipuita lui slujire la nişte servicii liturgice făcute formal („fără duh”);
- Preoţii caută numai distincţii şi decoraţii, iar ierarhii îi şantajează sau fac bani pe goana lor după onoruri;
- Şcolile teologice sunt foarte proaste, iar în cler sunt promovaţi oameni incompetenți şi imorali;
- Clericii acceptă să fie folosiţi de politicieni sau caută să se folosească de oamenii puternici şi bogaţi;
- Rugăciunile (la Biserică şi acasă) nu sunt citite din inimă şi cu scopul de a ne apropia de Dumnezeu, ci ca nişte „formule magice” pentru rezolvarea problemelor cotidiene, dându-ne şi senzaţia datoriei îndeplinite;
- Sfintele Taine – începând cu Botezul şi terminând cu Spovedania şi Împărtăşania – sunt făcute din inerţie, ca un obicei popular, dar nu în baza credinţei şi cu dorinţa fierbinte de mântuire;
- Pretinşii creştini nu au o legătură vie cu Biserica (inclusiv prin împărtăşirea sistematică cu Trupul şi Sângele Domnului), ci apelează doar pentru anumite servicii, iar preoţii le oficiază tot ce vor, ca şi cum acest lucru ar fi normal;
- Preoţii nu au curajul să lupte cu prostia şi păgânismul lumii, ci fac compromisuri de dragul unui câştig de moment. Iar atunci când preoţii doresc să dezrădăcineze obiceiurile greşite ale oamenilor, sunt vorbiţi de rău şi daţi afară, ca unii ce nu le îndeplinesc capriciile;
- Creştinii îi judecă pe preoţi şi-i "pun pe toţi într-o oală", deşi sunt mulţi preoţi vrednici, cu familii numeroase şi care o duc foarte greu, iar oamenii nu se îngrijesc de întreţinerea păstorului lor;
- La oficierea Slujbelor şi Tainelor bisericeşti se cer bani sau colaci, prosoape şi găini. Deşi sunt şi preoţi care fac servicii pe gratis ("spre slava lui Dumnezeu") sunt şi unii care refuză să le facă până nu se plăteşte;
- Biserica dezleagă cu uşurinţă Cununiile şi acceptă recăsătorirea. Nu există o preocupare reală faţă de familie şi de educaţia duhovnicească a copiilor şi tinerilor;
- Este încurajată prostia şi este marginalizată poziţia sănătoasă şi constructivă a unor clerici. Parohiile şi mai ales eparhiile se vând pe bani mari, iar în funcţii sunt promovaţi oameni şantajabili;
- Nu există dialog cu oamenii de ştiinţă şi cultură, ci numai cu bussinesmanii, iar discuţiile nu sunt despre promovarea reală a dreptei credinţe şi a valorilor creştine, ci doar despre afaceri şi distracţii comune.
Pentru a ne îndrepta, poate ar fi cazul să le recunoaştem?!
Bineînţeles, greşim dacă ne facem comozi într-o altfel de „Ortodoxie”, dar asta nu înseamnă că aşa este întreaga Biserică Ortodoxă sau că ar trebui să căutăm o altă confesiune sau religie. Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos şi nimic mai bun sau mai curat pe lume nu există! Cei care greşesc – "ortodocşii", indiferent de rangul lor, nu sunt Biserica Ortodoxă sau, cel puţin, nu sunt întreaga Biserică Ortodoxă, ci numai partea bolnavă a ei. Iar pe bolnavi nu-i putem alunga din spital (= Biserică) şi nici judeca sau condamna, ci trebuie să-i ajutăm.
Nu-i cazul să facem revoluţii în Biserică, ci fiecare din noi să fie mai bun decât a fost până acum. Să căutăm doar ce este bun şi sănătos în „Ortodoxia” care ni se oferă şi doar cele bune să le urmăm şi să le promovăm. Restul le lăsăm în grija Domnului…
Da, trist şi dureros, dar asta e tocmai radiografia exactă, departe de a fi completă din păcate, a problemelor ucigătoare cu care se confruntă Biserica… Iar noi, în loc ca măcar să avem un răspuns pertinent şi ferm în faţa unor asemenea provocări(!?), continuăm să ne luptăm cu morile de vânt: cipuri, paşapoarte, ruşi, români, mitropolii şi tot felul de prostii… Şi întrebarea e până când, că până unde, de …, se şi vede…
Parinte, cum sa recunoastem vina noastra (fie din cele enumerate in articol, sau altele) daca mandria ne-a intepenit constiinta? Ce trebuie sa facem ca sa descatusam constiinta? sa recapatam viziunea sanatoasa a lucrurilor?
Si vreau sa pun aceleasi intrebari dar in cazul altor oameni: cum un crestin bun/sanatos/duhovnicesc (in sensul bun al adjectivelor) poate ajuta pe altii (neam, cunoscut, strain) ca se li se limpezeasca mintea, sa li se lumineze constiinta? (fara ca acel crestin sa se mandreasca, sa cada in slava desarta, sau sa se pagubeasca de alte ispite)?
Multumim
Doamne ajuta
Romane, mândria e una (când ai şi cu ce te mândri), iar slava deşartă e alta (când nici nu ai cu ce te mândri). La noi e mai degrabă a doua…
De mândrie scăpăm numai prin multă rugăciune muuultă şi zdrobirea inimii.
Însă mai este un aspect foarte interesant pe care l-am remarcat demult: dacă un om, mai ales nepregătit, este foarte repede promovat, mândria foarte tare i se ridică la cap, dar dacă este promovat pe etape, cu răbdare şi punere la încercare, dar mai ales în baza unor aptitudini reale, totul e ok. Ideal nimeni nu este, dar cerând ajutotul lui Dumnezeu putem scăpat de orice păcat şi patimă.
Este pacat ca biserica nu este mai intransigenta, in special la divorturi si recasatorii.
M-a smintit profund ca insusi un episcop a oficiat nunta unui om cu bani de 41 de ani, cu trei copii, care divorteaza dupa 23 de ani de casnicie, pentru se insura cu o pitipoanca de 27 de ani pe care o ,,cunoscuse" (in pat, evident) la varsta (ei) de 19 de ani.
Este strigator la cer cum un adulterin, doar pentru ca are bani, se recasatoreste la biserica, prezenti fiind diaconi, 8 preoti si un episcop. Unde mai sunt legile bisericesti, canoanele?
Am ajuns sa zic ca ii admir pe catolici pentru intransigenta cu care isi aplica legile, canoanele.
Sunt total dezamagit.
Victore, de-ai şti cum se “dezleagă cununiile” la noi şi cum se aprobă recăsătoriile, ai urla ca un lup. Nimeni nu discută cu acei oameni să-i întrebe măcar cum îi cheamă. Timp de 4 ani cununiile erau “dezlegate” şi “legate” prin fax şi asta pt că nu era un episcop pus acolo, ci trebuia să te adresezi tocmai la Chişinău.
Sarutmana, Parinte!
Trist, adevarat, dar ce e extraordinar este ca HARUL exista in Biserica Ortodoxa, in ciuda pacatelor madularelor Ei! 🙂 Acesta este un gand datator de mare nadejde, caci NUMAI IN BISERICA ne mantuim, nicidecum iesind din Ea sau evitand-o, pentru motive care chiar conteaza prea putin..
Daca am duce mai intai FIECARE lupta la nivel intim, individual, fiecare cu sine insusi, s-ar imbunatati toate. Suntem aici unde suntem (in Biserica si in general) din cauza pacatelor in care ne complacem, ne obisnuim si care devin obiceiuri ce adorm constiinta, astfel incat ni se pare ca avem "dreptul" de a judeca pe oricine, inclusiv pe preoti, uitand ca prin intermediul lor se sfintesc Darurile si doar cu ajutorul lor ne putem mantui.
Daca vrem preoti buni trebuie sa-i nastem, sa-i formam. Dar cum sa facem asta, cand avem pretentii doar de la altii, dar nicidecum de la noi? Ce educatie sa dam noi altora, cand noi insine suntem robiti de patimi?
Doamne, ajuta!
Părinte, Doamne ajută!
Corectă radiografie ați realizat, dureroasă și tristă totodată, după cum a menționat și Misail.
Putem constata că aceeași situație se regăsește și în restul domeniilor: politică, sănătate, educație, etc. De ce? După mine, răspunsul este la suprafață – așa sîntem toți: profitori, urmărim doar interesele personale, egoiști, indiferenți față de durerea altuia. După cum este majoritatea cetățenilor unei țări, așa sînt și conducătorii noștri (președinți, prim-miniștri, miniștri, parlamentari, episcopi, preoți), diaconi, călugări, medicii, învățătorii. Lista poate continua mult de tot. Sîntem bolnavi cu toții, grav de tot bolnavi… Mai grav e că bolnav pe bolnav rareori se poate vindeca.
Pe mine altă nedumerire mă roade: cauza acestei stări este doar în acei 70 de ani de tiranie comunistă?!
Vă dorim și ne dorim însănătoșire!
Ma gandesc la faptul ca in general oamenii cauta sa fie reprezentati de cineva care sa fie ca si ei, sa nu impiedice patimile si obiceiurile lor pacatoase dar placute. Cu alte cuvinte un angajat hot isi doreste un sef hot ca sa fie pe aceeasi linie. Asa imi explic faptul ca se aleg primarii dupa multa bautura si petreceri chiar daca urmeaza ani grei de consecinte, sau ca enoriasii cer compromisuri (cu privire la slujba, la randuiala, mai ales postpreotului si ii reproseaza daca nu intra in hora ca nu este de viata ca nu se poate face nimic cu el.
Concluzia mea este ca noi indiferent cum suntem, trebuie sa ne alegem omul care sa ne reprezinte fie in biserica, fie la primarie, in fruntea tarii, NU DUPA CUM SUNTEM CI DUPA CUM VREM SA FIM! Numai avand un model bun si sanatos vom inainta din orice punct de vedere vreti.
Sunt deacord cu tine, luca, dar trebuie să mai ţinem cont şi de un alt aspect al problemei, fie că se strică de la cap, peştele până la urmă tot de la coadă se curăţă….! Oameni competenţi, cu reale capacităţi şi puteri de muncă, sunt marginalizaţi, în cel mai bun caz, sau înlăturaţi, doar pentru că nu convin capului, sau nu reuşesc să se încadreze în sistem…! De aceea, rămâne deschisă întrebarea: cum facem să schimbăm noi capul, pentru a putea oferi un alt model, cel adevărat.
Individual şi la nivel particular putem duce
cea mai crâncenă luptă şi să fim cei mai mare sfinţi, că tot nu reuşim să facem prea mare brânză, până nu schimbăm oamenii care, la drept vorbind, nu au ce căuta nici la poarta Bisericii, pentru că unor astfel de "capi" le e în cot de toate problemele şi durerile celorlalţi, şi de vorbăraia lor inofensivă…!
Misail, tocmai pentru ca sunt putini acei oameni care isi doresc un model care sa fie in fruntea lor si sa ii reprezinte, sunt marginalizati si calcati in picioare. Marea masa de oameni nu pun probleme de genul acesta ci se scandalizeaza cu orice prilej aratand cu degetul catre conducere scuipand cu ura "vinovatul". Lucrul acesta se repeta cu fiecare lider la fiecare nivel de institutie.
Daca e sa fie "mare branza" in schimbarea sistemului acesta pagubos este sa creasca numarul de oameni seriosi cu principii serioase si cu valori morale. Acesti oameni trebuie sa fie majoritari, nu minoritari…atunci mai putem spera le ceva mai bun.
Preacuvioase Parinte,Maica Domnului sa va ajute si Domnul sa va dea sanatate si putere sa Il slujiti cu ravna pe care am simtit-o citind randurile din articol.Sa stiti ca imi sunteti la inima si,de multe ori m-am folosit de ceea ce scrieti.As veni cu o completare la articol,amintind de cartea Mitropolitului Hierotheos Vlachos-,,Psihoterapia Ortodoxa-Stiinta Sf.Parinti'' ,care arata in cap.,,Psihoterapeutul ortodox'' ceea ce trebuie sa indeplineasca un preot,uriasa raspundere pe care o are fata de D-zeu.Marturisesc ca mie mi s-a facut pielea de gaina,mai ales dupa ce am citit cuvintele Sf.Ioan Gura de Aur:,,Nu cred ca sunt multi preoti care se mantuiesc,ci mult mai multi aceia care pier;ptr ca lucrul acesta cere un suflet cu totul maret''.Citind cap.amintit,am inteles mai bine de ce exista astfel de lucruri aratate in articol,ce strica permanent viata duhovniceasca in toata Biserica,nu numai in Moldova.Aceasta despre partea preotilor,iar despre partea mirenilor,citim in restul cartii.O carte fundamentala,care la mine in casa sta langa Biblie,si consider ca trebuie nu doar citita,ci studiata in intregime.Cred ca,daca li s-ar citi viitorilor candidati la preotie din capitolul amintit,i-ar apuca groaza si nu le-ar mai trebui asa ceva.De aceea fugeau de preotie aceia care erau chemati,acestia fiind cu adevarat slujitorii doriti de Dumnezeu.
@Agapis
ati spus: 'Mai grav e că bolnav pe bolnav rareori se poate vindeca."
Imbucurator este TOCMAI faptul ca NU PREOTUL (care are, ca oricare dintre noi, pacatele sale) vindeca si nu preotul iarta pacatele, ci DOMNUL HRISTOS. Dar fara preot nu se poate. In plus, fiecare ar trebui sa ne straduim sa cunoastem cele folositoare, sa ne rugam, pentru ca sa dobandim discernamantul si sa nu mai fim inselati/smintiti atat de usor.
Ce facem noi pentru preoti (chiar pentru proprii duhovnici), politicieni, superiori ai nostri etc? Ne rugam pentru ei? Spunem Domnului dorinta noastra de bine pentru ei, in rugaciune? Iar ca aceasta rugaciune sa fie ascultata, o facem cu lacrimi, cu pocainta?
Aruncam vine mereu pe altii, ne plangem ca "nu avem", dar noi insine daruim mult prea putin. E drept ca preotul ar trebui sa fie un model pentru ceilalti (si nu doar el, ci oricare dintre noi!), dar daca unul nu este asa cum trebuie, responsabilitatea mea in fata Domnului este aceeasi: de a-L urma pe El, de a-L asculta pe El. Si ce a facut Domnul Hristos? S-a daruit si de daruieste pe Sine continuu, se jertfeste pentru fiecare dintre noi, neconditionat, din cea mai pura si mai simpla dragoste.
Cred ca articolul de fata este un semnal de alarma nu atat cu privire la ceilalti, cat mai ales cu privire la fiecare dintre noi, caci toti suntem responsabili, iar eu in primul rand. De schimbat pe ceilalti – o face Domnul, nu eu. Ce pot face EU este sa-mi fac datoria fata de Domnul, fata de Biserica, fata de semeni si nu prea pot pretinde altuia ce eu insumi nu fac.
Doamne ajuta si iertati!
Intr-adevar e dureros, despre cele ce se intimpla, dar cum a scris parintele Petru, trebuie sa deosebim partea bolnava a Bisericii, adica unii "ortodocsi" de adevarata invatatura a Ortodoxiei, care este Leacul Tamaduitor. Multumim mult parinte Petru pentru acest articol!
Luca, asta ar trebui să se întâmple, urmând logicii sănătoase şi unui mers firesc al lucrurilor. Din păcate însă, în viaţă, şi viaţa la noi îşi are legile ei, lucrurile stau altfel! Pe plan bisericesc, că pentru altele nu e cazul să mă exprim, de-a lungul timpului am tot încercat, în virtutea meseriei profesate, să formăm noi mentalităţi şi să schimbăm stereotipurile formate… , şi sincer, nu ştiu pe cât ne-a reuşit (!?)… Între timp, colegi de mare valoare, pe care am avut fericita ocazie să-i am alături, au fost nevoiţi/ siliţi să-şi ia "lumea-n cap", învârtind astăzi în cel mai bun caz moluz, prin Spania, Franţa, Italia şi alte ţări…. Pe când cazurile ne- "fericite", de o reputaţie dubioasă, ca să nu le spun altfel, deveniţi peste noapte profesori de teologie şi mai ceva, s-au erijat în postura de modele şi mari exemple de moralitate…. Ce să mai vorbim, dacă până şi autorul articolului de faţă sus nu este angajat sau antrenat în vreun fel, în pofida erudiţiei personale şi a vastei pregătiri teologice, în vreo instituţie bisericească de pe la noi…!
Iar schimbarea de care vorbim şi exemplele istorice ne stau drept dovadă, s-a făcut mai rar din iniţiativa "celor mulţi", sau prin metamorfozarea percepţiilor generale, ci au constituit adesea rodul puţinilor clarvăzători, entuziaşti, dornici să schimbe ceva şi profund pătrunşi de sentimentul jertfelniciei personale. Oare n-ar fi cazul să preluăm noi iniţiativa realizării unor reforme fără a le mai "şuta" pe seama generaţiilor viitoare, Rusiei sau României, iar cei din jur să se conformeze doar şi să ne sprjine în dorinţa noastră sinceră ( aluzie aici şi la apropiata vizită a patriarhului!) . De ce să nu începem prin a spune cel puţin lucrurilor pe nume că: demult trebuia schimbată "şapca" de pe mitropolie, fugăriţi toţi "cazacii", ce se pot lăuda cu vădita performanţa de a fi îngenunchiat cu desăvârşire învăţământul teologic din Basarabia şi multe altele. Trist, ne doare, ne zgârâie auzul, prea radical…., haideţi atunci să tăiem coada "cuciului" câte o bucăţică, …., ca să nu-l doară!
Ori împotriva nepăsării şi delăsării generale, cuvintele noastre de ordine trebuie să fie, aici şi acum: amintirea şi încăpăţânarea, prea comunist poate, sau schimbarea e în noi şi prin noi, într-o logică creştină sută la sută.
Misail, doresc sa mentionez cateva lucruri legate de influienta si efectul educatiei de-a lungul timpului. La inceput imi puneam si eu intrebarea daca mai are rost sa ma intalnesc cu tinerii deoarece nu vedeam nici o schimbare, ba mai mult decat atat incepusem sa observ ca devin din ce in ce mai indiferenti.
Cu toate aceste nu pot uita un vechi prieten care acum este bolnav. Acesta a imprimat in copilaria mea mai multe lucruri minunate de care nu sunt vrednic sa-i multumesc iar in momentele acelea nici nu le constientizam. Tudor era geolog si facea studii pe rocile cu minereu din zona muntoasa in care locuiam. Intampalarea frumoasa era ca rulota in care statea era asezata langa casa mea. Acesta s-a apropiat de mine si fratele meu iar noi il iubeam mult pentru ca era si este un om minunat (un om al lui Dumnezeu). In fiecare seara ne intalneam si cu multa atentie ascultam explicatiile lui cu privire la constelatii si felul in care ele se exprima pe cer (incepeam sa intelegem ca cerul este cu totul deosebit si nepatruns). In zilele lui libere mergeam la pescuit si faceam baie in rau sau faceam foc pe marginea raului unde mancam slanina fripta sau cascaval topit pe paine. Cu orice prilej de intalnire, mai ales cele mentionate ne vorbea despre Dumnezeu.
Toate aceste lucruri pe care ti le spun sunt mult mai extinse dar important este ca l-am uita niciodata. Mai mult decat atat este important sa recunosc ca de la el am inceput sa apreciez frumosul si aplecarea spre tot ce este deosebit in aceasta lume, mai cu seama spre Dumnezeu.
Sunt convins ca desi ma straduiesc cu mari eforturi sa schimb mentalitatile bolnave ale credinciosilor adulti, nu voi reusi ca in cazul tinerilor care acum nu prea sunt interesati, dar care vor cadea pe ganduri in viitor aducandu-si aminte de mine. Daca lucrul acesta a fost valabil la mine cred ca e valabil si la altii.
Concluzia mea este ca modelul si exempul unora poate influienta (in timp) indiferenta, aroganta, prostia si pacatul altora.
dar nici nu este de mirare, in conditiile in care liderii bisericii nu sunt pusi de Duhul Sfant, dupa modelul apostolic.
Văd că unii nu au înţeles scopul pentru care am scris acest material şi se lansează în comentarii tendenţioase sau prea personale.
După cum spunea şi pr. Savatie, doar diavolul şi slugile lui sunt "politic corecţi" şi filtrează tot ce pare, la prima vedere, deranjant. Eu însă voi încerca să fiu obiectiv şi să aprob toate comentariile. Sunt opiniile cititorilor şi eu le respect chiar şi atunci când nu sunt deacord cu ele. Totuşi rog să dăm dovadă de cumpătare, iar înainte de a scrie ceva să ne mai şi rugăm. Când am scris articolul am încercat să o fac şi eu…
Daca nu am inteles articolul, fiti convins ca am inteles comentariul sfintiei voastre…
Care “sfinţia voastră”, căci Misail cu care ai intrat în polemică nu este cleric, dar totuşi un bun cunăscător al situaţiei.
Citesc de multa vreme blogul sfintiei voastre (de cand am aflat de el), am urmarit cu multa atentie fiecare articol si emisiune pe care a-ti postat-o, toate acestea pentru ca am avut ce (si de la cine) invata. Apreciez efortul si sinceritatea sfintiei voastre care poate rezuma si cuprinde multe probleme imprastiate ale Bisericii Ortodoxe. Acest lucru este absolut necesar.
Impartasesc punct cu punct fiecare aspect din articol, lucrurile acesta le priveam dinainte dar n-as fi putut niciodata sa sintetizez atat de bine cu ati reusit sfintia voastra. Asta pentru ca pregatirea si experienta mea este marunta.
Incurajat de indemnul sfintiei voastre (in mai multe situatii cereati impicarea cititorilor), pentru prima data am incercat sa scriu un comentariu. Nu am dezvoltat ideile deja clar exprimate in articol, ci am incercat sa adaug o idee pe care o consider importanta (sa cautam un om care ne reprezinta in biserica, sau in alte institutii, nu dupa cum suntem, ci dupa cum vrem sa fim). Tocmai pentru ca nu exista criteriul acesta de alegere avem preoti, episcopi, primari, presedinti , care nu promoveaza ceea ce ar trebui. Am aratat ca acest sistem pagubos nu se schimba decat cu o majoritate de oameni seriosi si cu principii morale sanatoase. In final am aratat cum eu am fost influientat in bine de un model din copilarie.
Lucrul acesta s-a dovedit a fi unul nepotrivit (asta am inteles din comentariul sfintiei vostre). Va rog frumos sa ma iertati si sa ma pomeniti la rugaciune.
Buna tuturor. Va urmaresc de ceva vreme posturile si discutiile si am tinut sa va spun ca apreciez ceea ce faceti, pentru mine informatiile sunt interesante si maniera in care le furnizati, de asemeni. Multa bafta!
Este adevarul gol-golut. Ma bucur ca poate fi recunoscut . Va multumesc!
Preacuvioase părinte, binecuvîntaţi. Privitor la cuvintele dumneavoastră "Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă nu sunt cunoscute şi respectate, iar misiunea şi catehizarea sunt neglijate. Uneori aşteptăm ca statul să ne protejeze de secte, dar noi înşine favorizăm răspândirea lor", am o întrebare- cum se poate renaşte misiunea şi catehizarea ortodoxă. Ce este exemplul, sau mai bine spus norma misiunii şi catehezei ortodoxe, care trebuie sa fie în biserică, şi ce trebuie să reprezinte.
Vă mulţumesc.
Cred că trebuie în primul rând voinţă şi o gândire de perspectivă, nu doar una de moment. O lucrare “cu timp şi fără timp”, cum spune Sf. Pavel, însoţite de rugăciune şi curăţia vieţii, neapărat vor aduce multă roadă, pentru că şi Dumnezeu o aşteaptă.